Decalogul unui copil autist. 5. FII ATENT LA ORICE MODALITATE A MEA DE A COMUNICA


Este dificil pentru mine să îţi spun ce nevoi am, câtă vreme nu am găsit modalitatea potrivită de a-ţi descrie sentimentele mele.
Poate îmi este foame, poate mă deranjează ceva, poate îmi este teamă sau sunt confuz; dar în acel moment eu nu găsesc cuvintele să îţi spun ce simt. Ori poate, pur şi simplu, încă nu am început să pun în cuvinte gândurile mele…
Ce ai de făcut, în absenţa cuvintelor mele? Fii atent la limbajul trupului meu, la starea mea de agitaţie sau la izolarea mea ori la alte semne care ţi-ar putea spune că este ceva în neregulă cu mine.
Caută semnele, ele sunt acolo!

O altă situaţie cu care te poţi întâlni este să mă auzi folosind cuvinte dificil de pronunţat, sau vorbind ca un profesor, ca o vedetă de cinema, sau rostind cuvinte prea grele pentru vârsta ori dezvoltarea mea. 
Am memorat aceste mesaje, auzindu-le la lumea din jurul meu, pentru că ştiu că vă aşteptaţi ca eu sa vorbesc atunci când sunt întrebat. Aceste fraze, mesaje, cuvinte le-am învăţat din cărţi, de la televizor sau auzindu-i pe oamenii mari vorbind. 
Poate nu înţeleg contextul sau termenii pe care-i folosesc. Ştiu doar că voi o să mă lăsaţi în pace dacă am o replică pregatită.
Voi, adulţii, îi spuneţi acestei anomalii: ecolalia. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s