Decalogul unui copil autist. 9. AFLĂ CE ÎMI DECLANŞEAZĂ CRIZELE


În principiu, crizele sunt legate de ceea ce medicii numesc: autostimularile. (Îţi voi povesti despre asta mai mult în zilele următoare.)
Crizele sunt înfiorătoare şi pentru mine, poate mai tare decât sunt pentru tine.
Apar pentru că unul sau mai multe dintre simţurile mele sunt suprasolicitate sau pentru că mi-au fost forţate abilităţile sociale.
Dacă îţi poţi da seama de ce am intrat în acea criză, atunci le vei putea preveni pe următoarele.
Păstrează un jurnal în care să notezi momentul, oamenii, ambientul şi activităţile în care mă aflam când s-a declanşat criza mea. S-ar putea să existe un model, un “patern”.
Nu uita că orice fac este o formă de comunicare. Gesturile mele îţi “spun”, atunci când eu nu pot, cum reacţionez la ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Comportamentul meu poate avea o cauză fizică. Alergia la mâncare, insomnia sau problemele gastrointestinale
îmi pot afecta comportamentul. Uită-te după semne, pentru că eu s-ar putea să nu îţi pot spune nimic despre acestea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s