Evaluare gratuită: Centrul de consiliere și asistență pentru persoane cu autism Arad


Săptămâna porților deschise la Centrul de asistență a persoanelor cu autism din Arad

Sunt invitate și așteptate la Centru, pentru evaluare a funcționalității, realizată gratuit, persoane diagnosticate cu autism, din toate localitățile județului Arad.
Evaluarea se realizează cu ajutorul testelor psihologice DENVER II, BASC II și ABAS II, de către personal de specialitate din Centru, instruit în aplicarea acestora.
Evaluarea psihologică inițială a persoanei diagnosticate cu autism reprezintă primul pas în stabilirea unui program de intervenție individualizat, în scopul dobândirii de abilități de comunicare, relaționare, socializare, de către persoana cu autism.
În perioada 8 – 12 iulie, în cadrul Săptămânii porților deschise, așteptăm, așadar, persoane și familii ale persoanelor cu autism din toate localitățile județului Arad, la Centrul pentru consiliere și asistență a persoanelor cu autism Arad, pentru evaluare psihologică gratuită.

Adresa: Str. Baba Novac nr. 15 D, Arad.
Telefon (pentru relații și programări): 0257.279.379, 0257.277.022

Centrul de consiliere și asistență pentru persoane cu autism din Arad a fost înființat de Fundația Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Protecția Copilului și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, prin proiectul „Și ei trebuie să aibă o șansă! – program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist”, și face parte dintr-o rețea națională de 40 de Centre ce oferă servicii gratuite.
Proiectul „Și ei trebuie să aibă o șansă!” urmărește creșterea șanselor de integrare socială și, ulterior, de acces pe piața muncii a copiilor și tinerilor cu autism, prin diagnosticare precoce și facilitarea accesului la servicii și programe de recuperare și asistență specializată. Proiectul a fost demarat la 1 octombrie 2010, are o durata de 3 ani și beneficiază de cofinanțare din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, „Investește în oameni!”.

Citeşte şi aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s