Tatăl unui copil cu autism se luptă cu sistemul: Educatoare acuzată de discriminare


Părintele susţine că băiatul său a fost tratat inegal de educatoare, în raport cu colegii săi fără cerinţe educaţionale speciale

Cu câteva săptămâni înainte de încheierea anului şcolar, domnul Stănică Ambrinoc a sesizat Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, un ONG din domeniu, de faptul că băiatul său ar fi tratat discriminatoriu la grădiniţa de masă unde mergea. Deşi recunoaşte că băiatul a făcut progrese în colectivul de la Grădiniţa nr. 61, gălăţeanul s-a plâns că educatoarea şi-a schimbat, în timp, atitudinea faţă de copil şi de părinţii săi. La început, familia a primit încurajări, mai ales că doamna a mai lucrat cu copiii cu cerinţe educaţionale speciale, dar, ulterior, „a fost mai simplu să ne stigmatizeze şi să ne impună un program care de fapt ne excludea dintre ceilalţi copii”, susţine domnul Ambrinoc, prezentând mai multe exemple concrete, printre care şi acela că micuţul nu a fost chemat la o activitate extraşcolară la Planetariu.
În numele părintelui care i-a sesizat, CEDCD s-a adresat oficial Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Echipa de la ISJ a identificat însă doar o problemă de comunicare familie-educatoare. „Nu s-a confirmat niciuna dintre suspiciunile părinţilor. Poate nu au reuşit să găsească cel mai bun canal de comunicare, dar acest lucru nu a afectat copilul, care a şi făcut progrese. Într-adevăr, poate că în cazul activităţii extraşcolare, educatoarea ar fi putut avea o altă atitudine, dar nu este singurul copil care nu a participat la activitate, motivul fiind acela că ei nu au participat la o activitate opţională anterioară, care pregătea vizita la Planetariu”, ne-a declarat inspectorul şcolar general adjunct, Diana Bulai.

Plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Stănică Ambrinoc nu este deloc mulţumit de concluzia anchetei, susţinând, în continuare, că nu s-au luat în discuţie mai multe aspecte concrete prezentate în sesizarea sa şi că „sistemul îşi apără omul”. Contactat telefonic, reprezentantul Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi – Mădălina Turza – ne-a declarat că, indiferent de concluzia anchetei ISJ, ONG-ul va face plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, singurul organism abilitat să stabilească în ce măsură comportamentul educatoarei a fost discriminatoriu sau nu. Mădălina Turza susţine că primeşte, lunar, circa 20 de sesizări privind diverse forme de discriminare, de la familii din întreaga ţară.
Sursa: VIAŢA LIBERĂ
Citeşte mai mult aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s