1

Medicamentele care cresc riscul de autism

Copiii a căror mamă a luat medicamente pentru epilepsie în perioada sarcinii au un risc mai mare de a fi diagnosticaţi cu autism, este concluzia unui studiu recent.
Oamenii de ştiinţă de la Spitalul Universitar Haukeland din Bergen, Norvegia, au observat că există o probabilitate de patru ori mai mare ca micuţii a căror mamă a luat medicamente anticonvulsiviante în sarcină să aibă autism.
Această concluzie aduce în discuţie efectuarea unor studii suplimentare privind siguranţa medicamentelor antiepileptice la gravide.
Cercetările recente au arătat că unele medicamente precum valproatul de sodiu pot favoriza apariţia unor defecte congenitale, în timp ce alte pastile din aceaaşi categorie pot întârzia dezvoltarea copiilor.
Specialiştii le recomandă totuşi femeilor însărcinate cu epilepsie să nu întrerupă tratamentul din proprie iniţiativă, ci să consulte medicul.
„Studiul nostru confirmă faptul că micuţii expuşi în uter medicamentelor anticonvulsiviante obţin rezultate mai slabe la testele de dezvoltare decât cei a căror mamă nu a luat astfel de tratamente”, a declarat dr. Gyri Veiby de la Spitalul Universitar Haukeland.

Sursa: ClickSanatate.ro

0

Revista presei… pentru prietenii copiilor cu autism (20)

Click! Sanatate

Medicamentele care cresc riscul de autism

Copiii a căror mamă a luat medicamente pentru epilepsie în perioada sarcinii au un risc mai mare de a fi diagnosticaţi cu autism, este concluzia unui studiu recent.

Oamenii de ştiinţă de la Spitalul Universitar Haukeland din Bergen, Norvegia, au observat că există o probabilitate de patru ori mai mare ca micuţii a căror mamă a luat medicamente anticonvulsiviante în sarcină să aibă autism.
Această concluzie aduce în discuţie efectuarea unor studii suplimentare privind siguranţa medicamentelor antiepileptice la gravide.
Cercetările recente au arătat că unele medicamente precum valproatul de sodiu pot favoriza apariţia unor defecte congenitale, în timp ce alte pastile din aceaaşi categorie pot întârzia dezvoltarea copiilor.

Citeste mai mult aici.

Gazeta de Nord-Vest

Castel construit de copiii cu autism

Asociaţia Împreună Împotriva Autismului “Castelul lui Erhard” a organizat ieri, în incinta cabinetului psihoterapeutului Adriana Laszlo, proiectul “Să ne jucăm împreună”. Aceasta este cea de-a doua etapă a proiectului, prima etapă fiind la Carei, unde peste 30 de copii, dintre care cinci cu autism, au realizat un castel. Acţiunea a continuat ieri şi la Satu Mare, unde au fost prezentate principalele obiective ale asociaţiei. Astfel, cei de la asociaţie doresc realizarea unui centru pentru copii autişti, înfiinţarea unui ONG, campanii de informare şi conştientizare a populaţiei despre autism şi nu în timul rând câştigarea de proiecte europene.

Afla mai mult aici.

0

Revista presei… pentru prietenii copiilor cu autism (19)

damaideparte.ro

Dincolo de cuvinte: darul unui copil care sufera de autism


Va prezentam mai jos cazul unui baietel autist care daca ar fi urmat sfaturile specialistilor si nu ar fi iesit din limitarile impuse de acestia, poate nu ar fi ajuns sa descopere ca are IQ-ul mai mare decat al lui Einstein si poate ca in prezent nu ar fi cel mai tanar cercetator al astrofizicii din istorie. Un adolescent care a fost diagnosticat cu autism de la o varsta frageda si-a atins adevaratul potential dupa ce a renuntat la restrictiile medicale si educationale cu ajutorul mamei sale care s-a ocupat de el de-a lungul acestei perioade de dezvoltare personala. Specialistii in autism pretindeau ca Jacob Barnett nu isi va lega niciodata sireturile, nu va citi sau nu va se va purta normal in societate. Dar pe masura ce Jacob era in afara orelor de terapie, mama sa observa ca acesta facea lucruri spectaculoase de unul singur. Asa ca aceasta a decis sa-si asculte instinctul si sa renunte la sfatul specialistilor. In loc sa urmeze un tratament standard specific copiilor cu nevoi speciale, ea a decis sa-l inconjoare pe Jacob cu lucrurile care il inspirau si care il pasionau, observand ce schimbare radicala a adus aceasta transformare.

Citeste mai mult aici.

Ziua de Vest

„Săptămâna porţilor deschise”, la Centrul de asistenţă pentru persoanele cu autism Timiş

Centrul de consiliere și asistență pentru persoane cu autism – Timiș organizează „Săptămâna porților deschise”, în perioada 15-19 iulie. Sunt invitate și așteptate la centru, pentru evaluarea gratuită a funcționalității, persoanele diagnosticate cu autism din toate localitățile județului Timiș.
Evaluarea se realizează cu ajutorul testelor psihologice DENVER II, BASC II și ABAS II, de către personal de specialitate, instruit în aplicarea acestora. Evaluarea psihologică inițială a persoanei diagnosticate cu autism reprezintă primul pas în stabilirea unui program de intervenție individualizat, în scopul dobândirii de abilități de comunicare, relaționare, socializare, de către persoana cu autism.
„În cadrul Săptămânii porților deschise, așteptăm, așadar, persoane și familii ale persoanelor cu autism din toate localitățile județului Timiș, la Centrul pentru consiliere și asistență a persoanelor cu autism, pentru evaluare psihologică gratuită”, a subliniat Costinela Caraene, coordonator PR.

Afla mai mult de aici.

0

Una din cauzele autismului: Numărul insuficient de bacterii utile în microflora intestinală

Una dintre cauzele autismului a fost descoperită recent de oameni de ştiinţă care au comparat microflora intestinală a copiilor autişti cu cea a copiilor sănătoşi. Lipsa de bacterii intestinale utile pare să joace un rol important în dezvoltarea bolii, informează, luni, cotidianul rus Gazeta.ru.

Autismul este o boală deloc rară, însă acest lucru nu o face mai puţin enigmatică. Potrivit unor date, ea afectează un copil din cincizeci, mai mult băieţi decât fete. Boala începe să se manifeste la vârsta de un an-un an şi jumătate, iar uneori mai târziu, când devin sesizabile particularităţile de comportament, ale interacţionării cu cei din jur. Autiştii sunt închişi într-o lume a lor, evită contactele, însă dezvoltarea lor intelectuală este adesea chiar mai bună decât a altor copii de aceeaşi vârstă, scrie Agerpres.
Specialiştii se chinuie să afle de ce în ultima vreme incidenţa cazurilor de autism înregistrează o creştere vertiginoasă la nivel global. Până acum ei nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce priveşte cauzele acestui lucru.
Fără îndoială, în apariţia îmbolnăvirii un rol important îl joacă şi factorii genetici, însă cercetătorii nu au descoperit deocamdată gene concrete legate de autism. Pe de altă parte, specialiştii caută cauzele în factori externi: fie că este vorba de alimentaţie, de poluarea mediului înconjurător sau de vaccinuri. Este destul de greu de determinat modul în care aceşti factori influenţează dezvoltarea copilului.
Între timp, se ia în calcul încă un aspect: posibila influenţă a microflorei intestinale. După cum explică oamenii de ştiinţă, multe dintre bacteriile patogene care se află în intestin şi care conţin lipopolizaharide în structura peretelui celular pot afecta diverse ţesuturi, inclusiv creierul.
Lipopolizaharidele provoacă iritaţii care sporesc permiabilitatea barierei hemato-encefalice dintre sânge şi creier, astfel că în creier pot ajunge substanţe nocive.
Gazeta.ru precizează că microflora intestinală este în prezent un domeniu de cercetare la modă. Microflora are o influenţă foarte mare asupra funcţionării organismului uman, nu doar a tranzitului intestinal şi metabolismului, ci şi asupra funcţionării sistemului imunitar şi a celui nervos. Totalitatea genelor tuturor acestor bacterii este de sute de ori mai mare decât genomul omului, astfel că oamenii de ştiinţă vorbesc despre ‘al doilea genom’ care funcţionează in interior.
Microflora intestinală conţine numeroase tipuri de bacterii ce formează comunităţi microbiene. Majoritatea bacteriilor din microflora intestinală sunt utile şi necesare, se află într-o simbioză cu organismul uman, chiar dacă se întâlnesc şi bacterii patogene. Totodată, se păstrează un echilibru: cu cât mai mulţi ‘locatari’ utili există în intestin, cu atât mai puţine sunt şansele celor dăunători de a-şi manifesta efectele nefaste.
De altfel, microflora intestinală a copiilor autişti a fost deja studiată, însă s-a atras atenţia doar asupra bacteriilor patogene: numărul acestora s-a dovedit mai mare la astfel de copii decât la cei sănătoşi. Probabil, aceasta este cauza faptului că persoanele bolnave de autism au mai des probleme de stomac şi tranzit intestinal.
Un nou studiu realizat sub conducerea Rosei Krajmalnik-Brown de la Universitatea din Arizona se concentrează pe analizarea bacteriilor intestinale utile la copiii bolnavi de autism. Rezultatele acestui studiu au fost publicate în revista PLoS ONE.
Oamenii de ştiinţă au cercetat microflora intestinală a 20 de copii bolnavi de autism şi 20 de copii sănătoşi, cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani. ADN-ul bacterian intestinal a fost supus pirosecvenţierei: o metodă modernă, ce permite evaluarea diversităţii microbiene a florei intestinale.
S-a dovedit că o biodiversitate redusă a microflorei intestinale se află în corelaţie cu simptomele pronunţate de autism. La toţi cei 20 de copii bolnavi de autism, bacteriile intestinale erau mai puţin diversificate decât la copiii sănătoşi.
În afară de aceasta, la autişti este redus numărul de bacterii de trei tipuri: Prevotella, Coprococcus şi Veillonellaceae. Aceste trei tipuri reunesc bacterii din grupuri extrem de importante, responsabile pentru descompunerea hidrocarburilor şi pentru fermentaţie. Ele joacă un rol cheie în întreaga floră microbiană a intestinului. Cel mai mult la copiii autişti lipseau bacterii de tip Prevotella, probabil cea mai importantă din microflora intestinală, cea care formează baza comunităţilor microbiene ale copiilor sănătoşi.
‘Considerăm că abundenţa de bacterii de tip Prevotella este un indicator al unei microflore sănătoase, care depinde inclusiv de o alimentaţie sănătoasă’, subliniază Krajmalnik-Brown.
Este semnificativ faptul că particularităţile bacteriilor intestinale ale copiilor bolnavi de autism corelau într-o măsură mai mare cu simptomele de autism, decât cu probleme de stomac şi tranzit intestinal. Din acest motiv, cercetătorii sunt de părere că analiza microflorei intestinale poate fi utilizată ca un biomarker pentru riscul de autism. A avea un biomarker care să releve acest risc încă înainte de apariţia schimbărilor de comportament este extrem de util pentru depistarea precoce a bolii, pentru că în stadiu incipient aceasta poate fi tratată.
Oamenii de ştiinţă speră, de asemenea, să facă încă un pas şi să elaboreze o nouă strategie pentru tratarea persoanelor cu autism, strategie orientată spre normalizarea microflorei intestinale.
Sursa RTV.ro
Citeste mai mult aici.

0

Tatăl unui copil cu autism se luptă cu sistemul: Educatoare acuzată de discriminare

Părintele susţine că băiatul său a fost tratat inegal de educatoare, în raport cu colegii săi fără cerinţe educaţionale speciale

Cu câteva săptămâni înainte de încheierea anului şcolar, domnul Stănică Ambrinoc a sesizat Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, un ONG din domeniu, de faptul că băiatul său ar fi tratat discriminatoriu la grădiniţa de masă unde mergea. Deşi recunoaşte că băiatul a făcut progrese în colectivul de la Grădiniţa nr. 61, gălăţeanul s-a plâns că educatoarea şi-a schimbat, în timp, atitudinea faţă de copil şi de părinţii săi. La început, familia a primit încurajări, mai ales că doamna a mai lucrat cu copiii cu cerinţe educaţionale speciale, dar, ulterior, „a fost mai simplu să ne stigmatizeze şi să ne impună un program care de fapt ne excludea dintre ceilalţi copii”, susţine domnul Ambrinoc, prezentând mai multe exemple concrete, printre care şi acela că micuţul nu a fost chemat la o activitate extraşcolară la Planetariu.
În numele părintelui care i-a sesizat, CEDCD s-a adresat oficial Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Echipa de la ISJ a identificat însă doar o problemă de comunicare familie-educatoare. „Nu s-a confirmat niciuna dintre suspiciunile părinţilor. Poate nu au reuşit să găsească cel mai bun canal de comunicare, dar acest lucru nu a afectat copilul, care a şi făcut progrese. Într-adevăr, poate că în cazul activităţii extraşcolare, educatoarea ar fi putut avea o altă atitudine, dar nu este singurul copil care nu a participat la activitate, motivul fiind acela că ei nu au participat la o activitate opţională anterioară, care pregătea vizita la Planetariu”, ne-a declarat inspectorul şcolar general adjunct, Diana Bulai.

Plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Stănică Ambrinoc nu este deloc mulţumit de concluzia anchetei, susţinând, în continuare, că nu s-au luat în discuţie mai multe aspecte concrete prezentate în sesizarea sa şi că „sistemul îşi apără omul”. Contactat telefonic, reprezentantul Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi – Mădălina Turza – ne-a declarat că, indiferent de concluzia anchetei ISJ, ONG-ul va face plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, singurul organism abilitat să stabilească în ce măsură comportamentul educatoarei a fost discriminatoriu sau nu. Mădălina Turza susţine că primeşte, lunar, circa 20 de sesizări privind diverse forme de discriminare, de la familii din întreaga ţară.
Sursa: VIAŢA LIBERĂ
Citeşte mai mult aici.

0

Revista presei… pentru prietenii copiilor cu autism (18)

AvocatNet.ro

Ce face un copil cu autism care are terapie diferit fata de unul care nu face terapie?

Ce face un copil cu autism care are terapie diferit fata de unul care nu face terapie? Sta linistit in statie si asteapta tramvaiul fara sa tipe si sa alerge ori sa traga de ceilalti oameni, mananca singur, se joaca pentru cateva minute si o lasa pe mama sa-si rezolve o sarcina urgenta, ii comunica ce are nevoie sau ce nu doreste, intelege ca atunci cand cineva ii vorbeste este important sa raspunda si el facand sau spunand ceva, cand termina ora de terapie alearga in bratele parintilor pe care pana de curand nu-i recunostea, merge la gradinita si la scoala, pregatindu-se astfel pentru o viata independenta.
Citeste mai mult aici.

Bursa binelui

Recuperare in autism

“Ti se pare atat de firesc sa vezi copiii jucandu-se si povestind intre ei, dar pentru mine pare imposibil”. Un copil cu autism nu comunica, nu stie sa se joace, nu invata la fel ca ceilalti si isi manifesta emotiile negative in mod exploziv. Cu terapie de multe ori imposibilul devine posibil.
Un program de terapie intensiv poate costa intre 2500-5000 RON/luna in functie de numarul de ore, astfel accesul la terapie este limitat. Prin acest proiect AITA isi propune:
-sa ofere terapie gratuita unui numar de 5 copii;
-sa ofere cursuri gratuite, suport si informatii parintilor, educatorilor si profesionistilor din domeniu.
Citeste mai mult aici.

Autismro.wordpress.com

Bursa binelui – pentru oameni

Asociatia pentru Interventie in Autism (AITA) reuneste din 2008 oameni care sustin copiii cu autism si familiile lor. De ce au ei nevoie de ajutor si de ce suntem asa de multi, noi cei care ii ajutam? Pentru ca un copil cu autism are nevoie de hrana, hainute, jucarii, intelegere, iubire, dar in plus si de terapie, multa terapie. In jur de 25 – 30 de ore pe saptamana (respectiv 5 – 6 ore pe zi) pentru a avea in mod real o sansa la o viata independenta si frumoasa. Iar parintii trebuie sa plateasca integral, pentru ca in Romania nu se deconteaza in prezent nici un fel de servicii psihologice. Iar orele astea costa, pe saptamana, cam la fel ca 25 – 30 de ore de meditatie, la orice materie vrei sa te gandesti.
Ii putem ajuta insa cu totii, donand copiilor o suma accesibila, in cadrul proiectului Bursa Binelui, proiect initiat de BCR, care ne va da si el o mana de ajutor, dubland suma pe care noi impreuna o vom strange pentru copii.
Si chiar pe aceasta bursa putem cumpara bani pentru terapia copiilor, pentru ca 10 lei se pot transforma in ceva pozitiv, semnificativ sau in 2 sticle de cola, sau 3 pungi de chipsuri, aproape un pachet de tigari, sau 2 l lapte, 6 calatorii cu metroul, sau 2 inghetate, o revista, sau aproape 2 l benzina sau altele de acelasi fel.
Ce am realiza impreuna? Am da familiilor copiilor cu autism un moment de respiro financiar, stiind ca luna aceasta o ora, o zi, o saptamana o vei cumpara si oferi tu copilului lor. Pentru ca ei fac asta de luni de zile, poate de ani de zile si nu-si permit sa se opreasca. Si chiar daca astazi vor lua o pauza financiara, luna viitoare vor intra din nou in joc, si vor incepe lupta pentru viata copilului lor. Oamenii acestia vor lupta in continuare pentru copiilor, dar in fiecare zi a vietii lor, vor pune banii in terapia copilului si vor renunta la concedii, la carti, la iesiri, la masina, haine, telefon nou, o tableta, la distractiile pentru fratii sau surorile fara autism, la renovarea casei si altele.
Citeste mai mult aici.

0

Autismul poate fi „vazut“ in creier de la varste foarte mici

Cauzele autismului nu sunt inca pe deplin intelese, dar un nou studiu atesta existenta unui tipar unic al aparitiei acestei boli. Pana acum, defectele genetice erau incriminate pentru tulburarile comportamentale, mai exact, se credea ca o serie de mutatii rare duc la efecte majore. Se pare, insa, ca o cantitate mult prea mare de informatii care „bombardeaza“ creierul copiilor duce la aparitia bolii.
Activitatea cerebrala intensa face aproape imposibila o filtrare corespunzatoare a informatiilor, fapt care este considerat de cercetatori ca fiind un semn distinctiv al creierului autist. Astfel, un studiu al cercetatorilor de la Universitatea Stanford din SUA a demonstrat ca acest tipar al asa-numitei „hiperconectivitati“ in unele parti ale creierului ar putea ajuta medicii sa recunoasca autismul inca din faza incipienta, scrie „Time“.
Oamenii de stiinta au scanat creierele a 20 de copii cu autism cu varste cuprinse intre 7 si 12 ani, avand, in acelasi timp, si un grup de control format din 20 de copii cu varste asemanatoare care nu aveau boala. Examinarile asupra creierelor au dus la descoperirea unor conexiuni intre neuroni mult mai puternice in cazul copiilor cu autism. Zonele cele mai solicitate erau cele care aveau legatura cu introspectia, vederea si miscarea.

Sortarea informatiilor, un indicator al autismului?

Cercetatorii au observat o activitate cerebrala intensa in zona creierului care se ocupa cu sortarea fluxului de informatii care vin atat din interiorul corpului, cat si din mediul extern. Cu ajutorul imagisticii prin rezonanta magnetica (IRM) si al unui program pe calculator dezvoltat de cercetatori, ei au reusit sa cartografieze aceasta zona. Astfel, oamenii de stiinta au deosebit copiii cu autism de cei sanatosi intr-o proportie de 78%.
„Este minunat. Trebuie sa ne indreptam atentia si spre repere biologice ale autismului, nu doar sa ne concentram pe interviuri si pe observatii“, crede Kamila Markram, directoare a Brain Mind Institute din Elvetia, care a efectuat cercetari asemanatoarea pe animale, concluziile fiind asemanatoare. Mai mult, cu cat creierul copiilor cu autism era mai activ, cu atat simptomele bolii erau mai grave. Comportamentul copiilor cu autism era, de cele mai multe ori, repetitiv, iar activitatile se rezumau la obsesia pentru un calculator sau pentru tabelul periodic al elementelor. Descoperirile demonstreaza astfel ca in cazul copiilor cu autism dezvoltarea este foarte diferita de cea a copiilor sanatosi, putand fi detectata numai cu ajutorul IRM-ului.

Teoria „lumii intense“

Hiperconectivitatea ar putea sa explice atat deficitele comportamentale asociate cu autismul, precum si unele dintre aspectele sale pozitive. De exemplu, o activitate cerebrala intensa poate sa duca la un exces de informatii, care in final se poate concretiza cu un caracter introvertit, interese restranse si un comportament repetitiv ca modalitati de scapare sau de adaptare la mediul inconjurator. Pe de alta parte, o asemenea conexiune neuronala poate sa duca la o memorie si o atentie imbunatatite. Cele mai noi descoperiri vin sa sustina teoria „lumii intense“ dezvoltata de medicul Kamila Markram.
Teoria defineste autismul ca fiind rezultatul unei cantitati mult prea mari de informatie care „apasa” pe creier, organul fiind incapabil sa prelucreze un astfel de volum. Accentul repetitiv si obsesiv pe care copiii cu autism il dezvolta ar putea sa fie un soi de mecanism de adaptare fata de excesul de informatii, arata teoria.
„Pentru ca un creier care sufera de autism nu este adaptat in a face fata informatiilor externe, se poate concentra doar pe o gama restransa de interese. Tocmai acest tip de concentrare poate sa dea nastere unor calitati exceptionale”, este de parere Vinod Menon, profesor de psihiatrie specializat in comportamentul copiilor si adolescentilor de la Universitatea Stanford. Totodata, aceasta cercetare ofera o perspectiva asupra modului in care creierul este organizat, evidentiindu-i atat beneficiile, cat si calitatile, mai completeaza profesorul. Recunoasterea unui tipar unic prin care autismul sa fie identificat poate sa favorizeze gasirea unor solutii pentru prevenirea bolii inca de la primele semne, in general in jurul varstei de doi ani.
Daca cercetarile actuale sugereaza ca terapiile comportamentale ajuta suferinzii de autism sa invete cum sa proceseze informatiile intr-un mod organizat, poate ca viitoarele studii ar putea sa rafineze terapiile prin concentrarea pe latura creativa a copiilor si pe capacitatea acestora de a-si atenua comportamentele nesanatoase.
O astfel de initiativa ar putea duce la evitarea cazurilor de stigmatizare, de discriminare sau de izolare a copiilor cu autism. In Romania, numarul persoanelor care sufera de autism este inexact, din moment ce se cunoaste doar cazurile inregistrate la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) pentru a solicita certificatul de handicap: aproximativ 4.000 de cazuri.

Sursa: GHID DE SĂNĂTATE