0

Febra netratată în timpul sarcinii – risc crescut de autism la copil

Stările febrile prezente în timpul sarcinii sunt asociate cu efecte negative pe termen lung asupra sănătăţii copiilor precum riscul apariţie unor tulburări din sfera autismului şi îngreunarea procesului de dezvoltare, atenţionează cercetătorii din California.
Studii anterioare au atras atenţia asupra unei interdependeţe între autism şi diverse infecţii cu care femeile se pot confrunta pe perioada sarcinii, cum ar fi rujeolă, rubeolă, oreion, gripă.
Însă, în cel mai recent studiu, cercetătorii au supus examinării peste 700 de copii afectaţi de tulburări din spectrul autismului şi peste 400 de copii sănătoşi.
După ce au eliminat variabile ce ţin de vârstă, aspecte socio-economice, alte probleme medicale, doctorii au conchis că mamele care avuseseră febră în timpul sarcinii erau de două ori mai predispuse să fie mame ale copiilor cu probleme de comportament decât cele care nu întâmpinaseră această problemă. Continue reading