0

Decalogul unui copil autist. 10. IUBEŞTE-MĂ NECONDIŢIONAT!

Lasă deoparte dojenile şi remarcile de felul: „dacă ai fi făcut şi tu asta…” şi „tu de ce nu poţi?”. Nici tu, la rândul tău, nu ai fost exact aşa cum şi-ar fi dorit părinţii tăi şi au fost momente în care i-ai dezamăgit… Ai fi vrut să îţi amintească asta mereu?
Nu eu am ales să fiu un copil autist!
Aminteşte-ţi că asta mi se întâmplă mie, nu ţie.
Fără sprijinul tău, şansele ca eu să devin o persoană independentă şi de succes sunt foarte mici.
Cu sprijinul şi cu îndrumarea ta, posibilitatea este mai mare decât crezi acum.
Trebuie să trăim în jurul a trei cuvinte, amândoi, şi tu, şi eu: RĂBDARE! RĂBDARE! RĂBDARE!
Priveşte autismul meu mai degrabă ca pe un alt fel de abilitate, decât ca pe o dizabilitate. Ceea ce poate trece drept o slăbiciune, tu încearcă să o vezi drept o sursă de putere. Poate nu ştiu să mă uit în ochii cuiva sau să port o conversaţie grozavă, dar ţi-ai dat seama că eu nu mint, nu trişez la jocuri şi nu îi judec pe alţii?
Mă bazez pe tine. Tot ceea ce eu aş putea eu deveni se va întâmpla doar dacă am sprijinul tău.
Fii avocatul meu, ghidul meu, iubeşte-mă pentru ceea ce sunt şi vom vedea împreună cât de departe putem ajunge.

Iubeşte-mă necondiţionat, pentru ceea ce sunt, şi nu mă judeca, pentru ceea ce nu voi ajunge niciodată!

Advertisements
0

Decalogul unui copil autist. 9. AFLĂ CE ÎMI DECLANŞEAZĂ CRIZELE

În principiu, crizele sunt legate de ceea ce medicii numesc: autostimularile. (Îţi voi povesti despre asta mai mult în zilele următoare.)
Crizele sunt înfiorătoare şi pentru mine, poate mai tare decât sunt pentru tine.
Apar pentru că unul sau mai multe dintre simţurile mele sunt suprasolicitate sau pentru că mi-au fost forţate abilităţile sociale.
Dacă îţi poţi da seama de ce am intrat în acea criză, atunci le vei putea preveni pe următoarele.
Păstrează un jurnal în care să notezi momentul, oamenii, ambientul şi activităţile în care mă aflam când s-a declanşat criza mea. S-ar putea să existe un model, un “patern”.
Nu uita că orice fac este o formă de comunicare. Gesturile mele îţi “spun”, atunci când eu nu pot, cum reacţionez la ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Comportamentul meu poate avea o cauză fizică. Alergia la mâncare, insomnia sau problemele gastrointestinale
îmi pot afecta comportamentul. Uită-te după semne, pentru că eu s-ar putea să nu îţi pot spune nimic despre acestea.

0

Decalogul unui copil autist: 8. AJUTĂ-MĂ SĂ INTERACŢIONEZ CU CEILALŢI

Interacţiunea socială este o mare problemă pentru mine.

Poate ţi se pare că nu vreau să mă joc cu alţi copii, în parc, dar eu de fapt nu ştiu cum să mă bag în seamă sau cum să intru în jocul lor.
Învaţă-mă cum să mă joc cu ceilalţi! Roagă alţi copii să vină ei la mine, ca să ne jucăm. S-ar putea să îmi placă foarte mult să mă joc cu ei, chiar dacă prima voastră impresie e că prefer să fiu retras.
Mă descurc mai bine dacă îmi propui un joc organizat, cu început şi sfârşit. Cu reguli clare, precise, pe care mi le poţi arăta înainte.
Ajută-mă să înţeleg ce spun ceilalţi, fără cuvinte! Eu nu ştiu să citesc expresiile faciale, limbajul trupului sau sentimentele altora. Învaţă-mă!
Dacă râd de o fetiţă care cade de pe tobogan, n-o fac pentru că mi se pare amuzant, ci pentru că nu ştiu ce ar trebui să spun. Vorbeşte cu mine despre ce a simţit acea fetiţă şi învaţă-mă să o întreb: te doare? eşti bine? Învaţă-mă să îmi pese de cum se simt ceilalţi!

0

Decalogul unui copil autist. 6. IMAGINILE MĂ AJUTĂ MAI MULT DECÂT CUVINTELE

Arată-mi cum să fac ceva, în loc să îmi spui: “fă asta!” ori “fă aia!”… Şi fii pregătit să îmi arăţi de mai multe ori! Cu multă răbdare, voi învăţa.

Ajutorul acesta vizual mă întăreşte: mă eliberează de stresul nevoii de a-mi aminti ce urmează, face trecerea uşoară între activităţi şi mă ajută să-mi organizez timpul în aşa fel încât tu să fii mulţumit de mine.
Trebuie să văd ceva, ca să pot învăţa, pentru că simplele cuvinte sunt ca un abur pentru mine: se evaporează într-o secundă, înainte de a avea un înţeles pentru mine.
Nu am aptitudinea de a procesa totul instantaneu. Instrucţiunile şi informaţiile care îmi sunt prezentate vizual, le pot păstra în mintea mea sau chiar în faţa ochilor, atâta timp cât este nevoie şi rămân la fel, chiar dacă plec şi mă întorc la ele mai târziu, oricând vreau eu.
Fără asta, trăiesc mereu cu frustrarea că îmi lipseşte ceva – informaţii şi aşteptări – şi nu pot să fac nimic.

0

Decalogul unui copil autist. 5. FII ATENT LA ORICE MODALITATE A MEA DE A COMUNICA

Este dificil pentru mine să îţi spun ce nevoi am, câtă vreme nu am găsit modalitatea potrivită de a-ţi descrie sentimentele mele.
Poate îmi este foame, poate mă deranjează ceva, poate îmi este teamă sau sunt confuz; dar în acel moment eu nu găsesc cuvintele să îţi spun ce simt. Ori poate, pur şi simplu, încă nu am început să pun în cuvinte gândurile mele…
Ce ai de făcut, în absenţa cuvintelor mele? Fii atent la limbajul trupului meu, la starea mea de agitaţie sau la izolarea mea ori la alte semne care ţi-ar putea spune că este ceva în neregulă cu mine.
Caută semnele, ele sunt acolo!

O altă situaţie cu care te poţi întâlni este să mă auzi folosind cuvinte dificil de pronunţat, sau vorbind ca un profesor, ca o vedetă de cinema, sau rostind cuvinte prea grele pentru vârsta ori dezvoltarea mea. 
Am memorat aceste mesaje, auzindu-le la lumea din jurul meu, pentru că ştiu că vă aşteptaţi ca eu sa vorbesc atunci când sunt întrebat. Aceste fraze, mesaje, cuvinte le-am învăţat din cărţi, de la televizor sau auzindu-i pe oamenii mari vorbind. 
Poate nu înţeleg contextul sau termenii pe care-i folosesc. Ştiu doar că voi o să mă lăsaţi în pace dacă am o replică pregatită.
Voi, adulţii, îi spuneţi acestei anomalii: ecolalia. 

0

Decalogul unui copil autist. 4. GÂNDIREA MEA ESTE CONCRETĂ

Gândesc totul în termeni concreţi. Iau totul la modul propriu, eu nu interpretez nimic la figurat! Şi nu ştiu “de glumă”…

Mă induci în eroare atunci când spui: “dormi ca un iepure” sau “plouă cu găleata”, “mor după desene animate” sau “ciorba aceasta este apă chioară”. Pentru mine nu există figuri de stil – nici metafore, nici comparaţii, nici oximoroane…
Expresiile, jocurile de cuvinte, nuanţele, deducţiile, metaforele, aluziile, sarcasmul, glumele de tot felul, toate sunt un mister pentru mine.
A făcut înconjurul lumii povestea unui băieţel autist, care a fost recuperat aproape complet. Singurul lucru pe care terapeuţii nu au reuşit să-l înveţe au fost glumele. Nu făcea pur şi simplu diferenţa între ironie, sarcasm, glume, mici amuzamente şi lucrurile 100% serioase.
Când vorbeşti cu mine, ţine seama de asta şi comunică numai cu sensul propriu al cuvintelor!

1

Decalogul unui copil autist. 3. DIFERENŢA DINTRE „NU VREAU” ŞI „NU POT”

Este de fapt vorba despre diferenţa dintre aleg să nu fac, deci NU VREAU, şi nu sunt capabil să fac un anumit lucru, adica NU POT.
Asta se întâmplă, însă, nu pentru că eu nu ascult intrucţiunile care mi le dai. Nici pentru că eu nu te înţeleg. Dar atunci când tu mă strigi din cealaltă parte a camerei, eu aud: „*&^%$#@, numele meu, apoi #$%^*&^%$&*”. Toate zgomotele din jurul meu interferează cu vorbele tale. Nu le pot deosebi….
Ce ar trebui să faci? Vino la mine, atrage-mi atenţia şi vorbeşte-mi clar şi răspicat: „Pune-ţi cartea în sertar!” sau „Este timpul să mergem la masă!”.
Aşa, îmi comunici ce vrei tu ca eu să fac şi ce urmează să se întâmple. În acel moment, este mult mai uşor pentru mine să te ascult şi să îţi urmez instrucţiunile.