0

Alteţele Lor Regale Principele Edward, Contele de Wessex, şi Sophie, Contesa de Wessex au venit în vizită la Asociaţia Învingem Autismul

Comunicat de Presă – Asociaţia Învingem Autismul

Copiii de la Centrul Multidisciplinar de Intervenţie al Asociaţiei Învingem Autismul au primit astăzi, 25 iunie, în vizită doi reprezentanţi importanţi ai Casei Regale din Marea Britanie: Alteţele Lor Regale Principele Edward, Contele de Wessex, şi Sophie, Contesa de Wessex.

Alteţele Lor Regale se află în România pentru prima dată, într-o vizită de trei zile şi şi-au manifestat interesul de cunoaşte o organizaţie care are ca beneficiari persoanele cu autism. ES dl Ambasador Martin Harris a recomandat Organizaţia Învingem Autismul, ale cărei proiecte le cunoaşte, ca membru al Consiliului de Conducere al Fundaţiei Vodafone România, care susţine organizaţia încă de la înfiinţarea sa, în 2009.
La Centrul Multidisciplinar de Intervenţie al Asociaţiei Învingem Autismul, Alteţele Lor Regale au interacţionat cu copiii, au asistat la una dintre activităţile lor de socializare din cadrul proiectului ‘După-amieze vesele’, susţinut de Fundaţia Vodafone România şi au discutat cu reprezentanţi ai organizatorilor şi partenerii lor, despre nevoile persoanelor cu autism din România. La finalul vizitei, Principele Edward, Contele de Wessex, şi Sophie, contesa de Wessex au primit un cadou special de la Asociaţia Învingem Autismul – o lucrare realizată prin tehnica artei colaborative. Cadoul a fost înmânat chiar de autorii săi: Toma Sorescu, 7 ani, diagnosticat cu autism şi artiştii plastici din Germania – Roxana Ené şi fiul său, Alexander Ené. Alexander are 25 de ani şi are Asperger, o tulburare înalt funcţională din spectrul autismului.
Tabloul este o alegorie fantastică cu titlul Queen Kira and her four legged friend – ‘La fel ca dragonul, o creatură fantastică ce există doar în poveşti şi legende, prietenul cu patru picioare al reginei Kira are trupul format din animale diferite – are coarne de berbec şi trup de mânz. El este îngerul păzitor al Reginei Kira şi când ea îi atinge coarnele, toate dorinţele i se îndeplinesc. (Roxana & Alexander Ené)
Lucrarea face parte din expoziţia specială – ‘Love is all you need’. Lucrările inedite sunt realizate de copiii cu autism, beneficiari ai Centrului Învingem Autismul, împreună cu artiştii Roxana şi Alexander Ené, prin tehnica artei colaborative. Vernisajul va avea loc joi, 27 iunie, ora 19:00 la Consiergo – Palatul Cesianu-Racoviţă (str. CA Rosetti nr. 5, sect. 1, Bucureşti). Expoziţia se desfăşoară în perioada 24 iunie – 5 iulie.
Fondurile obţinute din vânzarea lucrărilor vor susţine serviciile directe pentru copiii beneficiari ai Centrului Multidisciplinar de Intervenţie al Asociaţiei Învingem Autismul.

Despre Asociaţia Învingem Autismul

Asociaţia Învingem Autismul a fost înfiinţată în 2009 şi are ca misiune îmbunătăţirea vieţii persoanelor afectate de tulburări din spectrul autismului. În prezent, Asociaţia are un număr de peste 30 de beneficiari, copii diagnosticaţi cu autism cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani ce beneficiază de programe de intervenţie specializate, conform standardelelor centrelor din Europa de Vest şi SUA.
Asociaţia Învingem Autismul este membră a Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), o voce puternică şi unitară a organizaţiilor de profil din România, având ca scop crearea şi păstrarea unui mediu adecvat pentru stimularea şi sprijinirea persoanelor cu TSA. autismfedra.ro.

Despre ROXY&KIDS ART:
Lucrările co-work ROXY&KIDS ARTŽ conţin desenele artistului plastic suprapuse peste copia lucrării copilului (copia lucrării de bază). Artistul adaugă apoi încă un element de compoziţie, poezioare, rime sau propoziţii scurte şi hazlii, inspirate de dialogul fascinant cu cei mici. Aceste texte reproduc de cele mai multe ori gîndurile, opiniile sau comentariile copiilor. Fiecare lucrare este unică şi captează într-un fel definiţia sinesteziei ca fenomen. Rezultatele acestui ?’dialog colorat’ dintre artist şi copiii cu autism, maniera inedită de interacţiune sunt deosebit de frumos surprinse în aceste adevărate opere de artă. Scrisul ?’roxygrafic’ dă unicitate stilului ei artistic şi completează armonios ‘poezia’ fiecărei lucrări.

Vezi şi:

0

Ruxi, prietena mea

Hmmm…. Cred că sunt un băieţel fercheş! Am deja o prietenă. Pe Ruxi.

Ea este fiica naşilor mei de botez, Geta şi Andrei.

Apropo, La mulţi ani, năşico! Azi este Sfântul Gheorghe, onomastica ta.
Pe Ruxi o ştiu de când a venit pe lume. Ea este mai mică decât mine. Nici cu ea nu m-am înţeles de la început. Şi nu pentru că “aşa-i cu fetele”, dar ştiţi voi bine de ce îmi este mie mai greu să mă împrietenesc cu toată lumea…
Însă… mama e prietenă cu Geta de-o viaţă, tata şi Andrei, de cum s-au cunoscut; prietenia e o tradiţie în familiile noastre. Aşa că, let’s go, Ruxi, it’s time to become friends! (staţi liniştiţi, nu vorbesc englezeşte, dar aşa vrea administratorul blogului să spun acum ce gândesc!).

În planul de socializare (al celor mari, pentru noi, cei mici) sunt multe, multe întâlniri cu copii de vârsta mea. Pe Ruxi am avut-o într-o seară musafir. În altă zi, am ieşit împreună în parc. Eu am cam… acaparat toboganul, dar Ruxi nu s-a supărat. Aşa sunt prietenii – te înţeleg, orice ai face.